Piața Unirii nr.3, Timișoara
+40.256.434.644
+40.256.495.126
+40.740.014.149
                                                                                   

Construire Cămin Studențesc – extindere la clădirea existenta ICER, Universitatea Politehnica Timișoara

Detalii proiect

Beneficiar: Compania Națională de investiții / Universitatea Politehnica Timișoara
Locație: Timisoara, Str. Gavril Musicescu nr. 138
Anul începerii: 2021
Categorie: Clădiri social-culturale

Descriere

Investiția se încadrează în prevederile Programului de Guvernare 2017-2020, conform Hotărârii Parlamentului nr.53/2017 pentru acordarea încrederii Guvernului , l Anexa nr.2-Capitolul Poliții în domeniul educației, Măsura 11 -„Creșterea participării în învățământul universitar, concomitent cu îmbunătățirea calității și relevanței acestuia”, printre care și consolidarea bazei materiale, construcția de cămine studențești noi și reabilitarea/modernizarea sau construcția de cantine studențești prin subprogamul „Instituții de învățământ superior de stat”. Entitatea responsabilă cu proiectul este Compania Naționala de Investiții - „C.N.I.” S.A.
Universitatea Politehnica Timișoara, funcționează în prezent cu 10 facultăți însumând un total de 12430 studenți la toate ciclurile de învățământ, dintre care 5972 studenți cazați în spațiile actuale. Ținând cont de numărul mare de studenți cazați, este oportună și necesară construirea acestui obiectiv, deoarece în prezent se constată o supranormare a spațiilor existente, la limita normelor prevăzute de legislația în vigoare. Efectele pozitive previzionate prin realizarea obiectului de investiții: creșterea numărului de studenți atrași spre facultățile Universității de Politehnice Timișoara, creșterea calității serviciilor de cazare temporara, creșterea numărului de studenți români și străini și mai ales transfrontalieri, îmbunătățirea imaginii Universității Politehnice Timișoara
Terenul pe care va amplasată investiția este în suprafață de 11109 mp din care 4567 mp vor fi utilizați pentru construirea spațiilor de cazare pentru studenți.
Imobilul propus va fi format din 4 tronsoane, corpurile principale orientate longitudinal NV-SE și culoarul de circulație pentru toate cele 3 niveluri, orientat Est-Vest,. corpuri unite de un culoar de circulație orizontală, cu accesul principal din zona de parter a primului tronson utilizând sistemul de rezistență cu stâlpi și grinzi de beton armat cu fundații de tip grinzi continue, amplasate pe tălpi de fundare. Noua construcție va fi realizată din cadre de beton armat. Închiderile exterioare cât și compartimentările interioare vor fi realizate din blocuri de zidărie ceramică. Sunt prevăzute închideri din tâmplărie din aluminiu cu geam termoizolant, în cazul ușilor și a ferestrelor. Acoperirea propusă va fi de tip terasă circulabilă, peste placa etajului 2 a tronsoanelor T1-T4, accesibilă publicului, unde se vor asigura straturile necesare și pentru activitatea de mentenanță.
Pentru finisajele interioare cât și exterioare, se vor lua în calcul criterii de calitate superioară, pentru o cât mai bună rezistență la utilizare și un aspect plăcut. Pentru fațadă se vor folosi tencuieli decorative în culori pastelate de diferite nuanțe. Izolare termică a pereților exteriori se va realiza cu un strat de vată minerală de și termoizolație de polistiren extrudat pe tot conturul exterior al clădirii pe toata înălțimea subsolului, conform normativelor în vigoare. Se propune tâmplărie din aluminiu, cu fante de circulație naturală controlată a aerului între exterior și spațiile ocupate (pentru evitarea producerii condensului în jurul ferestrelor și al altor zone cu rezistență scăzută), cu geam termoizolant tratat la exterior low-e.
Elementele de finisaj includ parchet laminat, mochetă de trafic intens , gresie și faianță, vopsitorii lavabile.
Cazarea studenților se va face în camere cu două locuri, dotate cu grup sanitar propriu, mobilier și balcon pe toată lățimea camerei, pentru un număr de 256 persoane și va include 123 unități de cazare cu regim normal și 5 unități de cazare pentru persoane cu dizabilități.
Suprafața unei unități de cazare variază între 22.00mp si 28.00mp. Chicineta și grupurile sanitare integrate precum și dotările aduse fiecărei camere sporesc nivelul de confort, pentru o cât mai buna ședere a studenților sau cadrelor didactice.
Se vor acoperii funcțiunile comune, cu suprafețe permisive desfășurării activităților complementare. Totodată, țn zona de parter a clădirii, a fost prevăzut un spațiu de co-working cu capacitate de cca 45 persoane.
Căminul în regim P+2Etaje are următoarea alcătuire funcțională pe fiecare nivel:- camere de cazare cu grupuri sanitare proprii și balcoane pe toată lățimea camerei, sala de lectură, sală de mese cu chicinetă, spălătorie, uscătorie, spații tehnice, ascensoare pentru studenți și pentru persoane cu dizabilități.
Utilitățile vor include alimentare cu apă din rețeaua existenta în zonă, canalizare în rețeaua existentă, încălzire cu centrală proprie, climatizare –chiller.
Se vor amenaja alei pietonale, locuri de parcare pentru biciclete, conform legislației și reglementărilor în vigoare.