CONSTRUCTIM S.A., cea mai veche firmă de construcții înregistrată în Timișoara, anunță finalizarea lucrărilor de reabilitare a busturilor personalităților vandalizate în Parcul Central „Anton Scudier” din Timișoara și montarea acestora înapoi pe Aleea Personalităților.
În urma unui act de vandalism fără precedent, luna trecută, cinci busturi au fost doborâte și distruse de persoane necunoscute, iar un al șaselea a fost răsucit pe soclu fără a fi complet distrus. Printre monumentele afectate se numără busturile Înaltpreasfințitului Nicolae Corneanu – fost mitropolit al Banatului, Florimund Mercy – guvernator al Banatului, compozitorului Nicolae Boboc și profesorului universitar și scriitorului Gheorghe Tohăneanu. Un bust nu a putut fi identificat, neavând plăcuță cu numele.
Cu un angajament implicat față de patrimoniul cultural al Timișoarei, CONSTRUCTIM S.A. a intervenit prompt, asumându-și reabilitarea busturilor afectate, colaborând cu autoritățile locale și artiști specializați. Azi, la o lună de la actul de vandalism fără precedent, lucrările au fost finalizate, iar busturile montate pe soclurile reabilitate.
„În orice oraș, o Alee a Personalităților reprezintă un simbol al respectului comunității pentru cei care au contribuit la dezvoltarea locului. Actul de vandalism de o asemenea amploare ridică semne de întrebare despre respectul față de istorie și cultură. Având în vedere istoria companiei noastre care se întrepătrunde cu istoria Timișoarei, a fost un gest firesc, de bun simț, să ne implicăm în acest demers și să ne asumăm, pe cheltuială proprie, toate lucrările de reabilitare și conservare necesare. Azi, ne bucurăm că am finalizat reabilitarea busturilor și le redăm înapoi orașului. Sperăm ca gestul nostru să miște ceva în oameni. Să fie un exemplu și să inspire respect și responsabilitate în sânul comunității. Doar împreună suntem puternici și ne putem construi viitorul”, a declarat Lucian Perescu, directorul CONSTRUCTIM S.A..
Aleea Personalităților, un muzeu în aer liber, găzduiește 24 de busturi din bronz, dedicate figurilor marcante ale Timișoarei, primele patru fiind amplasate în 2009. În total, aleea ar urma să numere 54 de monumente, fiecare reprezentând un om al locului care a adus o contribuție semnificativă la istoria, cultura și educația orașului.








Other articles
Toate noutățile
Constructim SA – Partener al Culturii în Timișoara
„Luminile lui Caravaggio. Începutul Modernității în Pictura Europeană”, un proiect cultural de anvergură organizat de Muzeul Național de Artă Timișoara
Circuitul Profesionist de Padel – Etapa a V-a la Padel Center Timișoara
Cei mai buni jucători de padel din România, alături de sportivi din alte cinci țări, se reunesc în weekend, lângă Timișoara, la o noua etapă în cadrul Circuitului Profesionist de Padel. Circuitul Profesionist de Padel programează în acest final de săptămână, de vineri, 14, până duminică, 16 iunie, etapa a V-a a competiției naționale, la
Press
June 13, 2024
Cei mai buni jucatori din Romania, alaturi de sportivi din alte cinci tari se intalnesc in weekend, langa Timisoara. O noua runda in Circuitul Profesionist de Padel
April 23, 2024
Location of sorting and recovery station for construction and demolition waste, mobile crushing station and inert waste landfill refining
April 23, 2024
Construction of logistics hall with S=6380sqm (110X58) in partial height, utilities connections and placement of advertising totem
March 27, 2024
Constructim la Global Architecture & Design Awards 2023
