Evenimentul „Brazi din materiale reciclabile„, desfășurat cu sprijinul Fundaţiei 360 și Constructim SA, a adus în prim-plan creativitatea și preocuparea pentru ecologie a elevilor din Timișoara. În anotimpul pomilor de Crăciun, o lecţie de ecologie vine de la Timişoara. Copiii de la mai multe şcoli de aici sunt învăţaţi să protejeze şi să respecte mediul înconjurător chiar cu ajutorul arborilor de sezon.
Mai precis, au fost încurajaţi să creeze brazi din diferite materiale reciclabile. Şi aşa au reuşit să creeze adevărate opere de artă, din doze de aluminiu, huse de telefoane ori diferite ambalaje de plastic.
Pădurea urbană din Timişoara a fost desfăşurată în curtea Bastionului Theresia, acolo unde 250 de brazi creaţi din materiale reciclabile au crescut aproape peste noapte. Elevii de la nouă şcoli din oraş au creat pomii de Crăciun altfel.
În total, aproximativ 200 de huse de telefon au fost folosite pentru a crea acest brăduţ. Şi acesta este doar un exemplu.
Pentru celelalte exemplare s-au folosit doze de bere, sticle de plastic sau creioane colorate. În fapt, expoziţia este menită să tragă un semnal de alarmă asupra necesităţii protejării mediului.
Am vrut să-i provocăm pe copii să-şi dea drumul, să fie exagerat de creativi, iar pe de cealaltă parte am vrut să-i punem să se gândească la faptul că trebuie să protejeze natura. Toţi dintre noi, dacă vrem să trăim într-un oraş civilizat, într-o ţară frumoasă, într-o lume bună, trebuie să avem grijă de natură.
Georgeta Petrovici, organizator
Cei mici care au venit să viziteze pădurea urbană au avut parte de o surpriză în plus. Gaşca Zurli a încălzit atmosfera.
Pădurea altfel are aproape 2000 de metri pătraţi şi poate fi vizitată până pe 7 ianuarie.
Alte articole
Toate noutățile
CONSTRUCTIM prezintă: „Cazul SAMCA” – thriller/documentary style
Conspirații locale? Cult dubios? Sau un criminal care n-a fost prins niciodată? CONSTRUCTIM prezintă: „Cazul SAMCA” – thriller/documentary style Premiera în România: 20 februarie 2026, exclusiv în cinematografe Acum 15 ani, trei crime bizare au îngrozit un oraș aparent liniștit. Astăzi, o echipă de documentariști redeschide dosarul. Adevărul e mai aproape ca oricând. Și mai
Susținem performanța sportivă timișoreană
Constructim este mândră să susțină sportul timișorean și valorile autentice ale performanței, muncii în echipă și perseverenței. Rezultatele de excepție obținute de sportivii locali confirmă faptul că implicarea și susținerea constantă pot construi adevărate povești de succes. Echipa de rugby a Timișoarei a reușit o performanță remarcabilă, obținând din nou „tripla”, la zece ani de
Presă
ianuarie 5, 2026
Timișoara va avea anul acesta primul incinerator de nămol din România
decembrie 9, 2025
Lucrările de reabilitare a busturilor personalităților vandalizate în Parcul Central, la final! A început montarea acestora pe Aleea Personalităților
octombrie 31, 2025
Înainte de restaurare, a căpătat culoare. Intervenție artistică la Sinagoga din Fabric, la Timișoara.
octombrie 20, 2025
CONSTRUCTIM avanseaza cu lucrarile la campusul dual de 20 mil. euro, din Resita
